x

Am avut ieri dimineaţă, la telefon!… , o discuţie pasionantă despre ce înseamnă analiza organizaţională, un domeniu care mă fascinează de ceva timp. Întreaga dezbatere, care aproape s-a lăsat cu supărare din partea prietenei mele, s-a purtat în legătură cu diferenţa dintre teorie şi practică în domeniul organizaţional.

x

Prietena mea face parte din categoria celor care şi-ar dori să aducă ştiinţa “pe masa şi în patul” fiecăruia dintre noi (adică să mâncăm, iubim şi gândim după cum ne spune ştiinţa, aceasta tânără zeiţă a zilelor noastre!). O dorinţă care pentru mine, şi poate şi pentru unii dintre voi, este destul de păcătoasă şi, să sper, irealizabilă.

x

Pentru astfel de persoane obsedate de ştiinţă, sunt fundamentale:

• citirea ultimelor articole din domeniu

• citirea autorilor mediatizaţi, acei Paolo Coelo ai revistelor ştiinţifice

• musthave-urile ştiinţifice, un fel de noutăţi sezoniere în domeniul teoriilor şi modelelor ştiinţifice

• abandonarea gândirii critice faţă de posibilitatea faptului că modelele ştiinşifice pot fi la fel de trecătoare ca şi modelele vestimentare (un fel de încredere oarbă în adevărurile ştiinţei)

• şi, în primul rând, înghesuirea realităţii în cămaşa strâmtă a modelelor teoretice.

x

În domeniul organizaţional, o astfel de persoana va tinde să ia o organizaţie sau pe un manager şi să o/îl întindă pe patul procustian al ultimelor date din literatura de specialitate: este organizaţia conformă regulilor de la Harvard? foloseşte managerul ultimele achiziţii manageriale în modificare comportamentală? ţine cont de principiile ştiinţifice ale managementului? îşi bazează oare el intervenţiile pe modelele validate empiric? îşi calculează riscurile după recomandările din modelele deciziei?

Apoi va lua la bani mărunţi pe cei care fac analize şi intervenţii organizaţionale: sunt modelele folosite fundamentate experimental? sunt toate variabilele controlate? se foloseşte un protocol standard? ce dovezi ştiinţifice există pentru eficienţa intervenţiilor propuse?

x

Nu ştiu ce sentimente vă trezesc astfel de abordări. Pe mine mă dezorientează la fel de mult ca şi cele care par să vină din valul New Age (de la mersul pe cărbunii încişi la integrarea minte-corp, cum suna titlul văzut deunăzi pe un site de bussiness). Nu ştiu niciodată dacă să zâmbesc sau să mă scandalizez, şi de obicei le fac pe amândouă (nu în acelaşi timp, desigur  ). Şi îmi reamintesc că echilibrul este ceva ce trebui câştigat.

Probabil preferaţi aceste abordări sau altele.

x

Eu personal aleg acele abordări care:

• folosesc ştiinţa ca una din sursele de cunoaştere, alături de practică
• pun accent pe înţelegerea ideilor şi nu pe colecţionarea ultimelor mode ştiinţifice
• preţuiesc gândirea critică şi argumentele
• preferă simplitatea şi ideile esenţiale
• şi, mai ales, văd persoana din angajat şi sistemul din organizaţie

Maria Nistor